Psihologul Sorana Mocanu vorbește, într-un interviu extrem de vulnerabil pentru rubrica „Real Talk” by PrettyMama, despre maternitate, răni emoționale, singurătate, presiunea sacrificiului și frica tăcută a multor femei că nu sunt suficiente. Un dialog profund despre ce înseamnă, de fapt, să iubești un copil fără să te pierzi complet pe tine.

Pe internet, maternitatea arată adesea perfect. În realitate, este intensă, haotică, obositoare, vulnerabilă și transformatoare în moduri despre care se vorbește prea puțin.

„Real Talk” este spațiul PrettyMama în care mamele răspund sincer la întrebările pe care multe femei le gândesc, dar rareori le spun cu voce tare. Despre identitate, presiune, corp, relații, vinovăție, iubire și vindecare.

Prima invitată a rubricii este Sorana Mocanu, psiholog și autor, care vorbește cu o sinceritate rară despre maternitate ca întâlnire cu propriile răni, despre iubirea care nu ar trebui să însemne sacrificiu până la dispariție și despre nevoia profundă a copiilor de a se simți iubiți fără să fie perfecți.

PrettyMama : Care este adevărul despre maternitate pe care l-ai aflat abia după ce ai devenit mamă?

Sorana Mocanu: Că maternitatea nu este doar despre a crește un copil. Este și despre a te întâlni, uneori aproape nemilos, cu propriile tale răni, frici și singurătăți. Eu am crescut doar cu mama mea și cred că am fost crescută într-un program al sacrificiului, în care iubirea era demonstrată prin renunțare la sine. Sacrificiul devenea dovada iubirii. O mamă bună era cea care rezista, care ducea totul, care nu cerea aproape nimic pentru ea.

Abia după ce am devenit mamă am înțeles câtă tristețe și câtă singurătate pot exista în acest model. Pentru că ajungi să crezi că dacă te oprești, dacă obosești, dacă ai nevoie de spațiu sau de ajutor, ai eșuat ca mamă.

Și cred că există un moment foarte vulnerabil în maternitate despre care se vorbește prea puțin… momentul în care realizezi că iubirea nu te salvează automat de propriile limite. Că poți iubi enorm și totuși să fii epuizată. Că poți fi recunoscătoare și, în același timp, să plângi uneori de oboseală sau de pierderea unor părți din tine.

Maternitatea m-a obligat să înțeleg că iubirea sănătoasă nu înseamnă dispariția de sine.

Și poate unul dintre cele mai importante adevăruri pe care le-am descoperit este că un copil nu are nevoie de un părinte perfect. Are nevoie de un părinte capabil de reparație. Cred că asta este una dintre cele mai grele lecții emoționale: să înveți să oprești tipare vechi de reacție, răspunsuri automate, moștenite din propriile răni și propriile istorii familiale. Să nu repeți mai departe tot ce ai primit doar pentru că îți este familiar.

PrettyMama: Ce parte din tine simți că ai pierdut după ce ai devenit mamă și ce parte nouă ai descoperit?

Sorana Mocanu: Am pierdut o anumită libertate de a exista fără să fiu necesară cuiva. Dar cred că am pierdut și o parte din identitatea mea veche, cea care știa exact cine este. Maternitatea te schimbă atât de profund încât există momente în care nici nu te mai recunoști complet.

Și poate una dintre cele mai dureroase vulnerabilități este aceea că, uneori, devii invizibilă. Nu doar ca femeie, ci ca om. Toată lumea vede mama. Foarte puțini mai întreabă cine ești tu în spatele rolului.

Dar am descoperit și o capacitate uriașă de iubire și de tandrețe. O forță care nu seamănă cu puterea zgomotoasă, ci cu abilitatea de a rămâne prezentă chiar și atunci când îți este greu.

PrettyMama: Există un moment în care te-ai simțit complet copleșită ca mamă și nu ai spus nimănui?

Sorana Mocanu: Da. Și cred că multe mame trăiesc astfel de momente în tăcere. Momente în care își țin copilul în brațe și, în același timp, simt că aproape se prăbușesc pe dinăuntru.

Există o singurătate foarte particulară în maternitate. Pentru că uneori lumea vede copilul îngrijit și presupune că și mama este bine.

Dar adevărul este că există momente în care nu mai știi exact unde te termini tu și unde începe nevoia celorlalți de tine. Momente în care oboseala nu mai este doar fizică, ci existențială. În care te întrebi în tăcere dacă mai ești iubită și pentru cine ești, nu doar pentru cât faci, cât duci, cât oferi.

Cred că multe femei au învățat foarte devreme că iubirea vine împreună cu utilitatea. Că dacă nu faci suficient, dacă nu ești suficient de bună, suficient de disponibilă, suficient de puternică… riști să nu mai fii iubită.

Și maternitatea poate reactiva dureros această frică.

Mai ales în momentele în care copilul tău greșește. Sau suferă. Sau, ca adolescent, începe să se îndepărteze, să se revolte, să facă alegeri care te sperie. Cred că există o vinovăție aproape imposibil de descris în a te întreba dacă durerea copilului tău poartă și urmele tale. Dacă poate ai transmis fără să vrei propriile frici, propriile răni, propriile tăceri.

Și poate unul dintre cele mai grele momente pentru o mamă este acela în care trebuie să accepte că nu poate controla complet viața emoțională a copilului ei. Că uneori, chiar iubindu-l enorm, el va greși. Va suferi. Va avea propriile lupte.

Iar atunci apare întrebarea aceea sfâșietoare…„unde se termină responsabilitatea mea și unde începe drumul lui?”

Cred că multe mame trăiesc cu frica aceasta tăcută că dacă copilul lor suferă, au eșuat ca mame.

Și poate cea mai grea parte este că uneori continui să zâmbești, să funcționezi și să ai grijă de toți în timp ce, în interior, există o voce foarte veche care întreabă… „dacă într-o zi nu voi mai putea duce totul… voi mai merita iubirea?”

PrettyMama: Care este presiunea legată de maternitate care te enervează cel mai tare?

Sorana Mocanu: Presiunea ca o mamă să fie complet disponibilă emoțional, fizic și psihic, fără să aibă propriile nevoi. Ca și cum maternitatea ar trebui să însemne anularea identității feminine și personale.

Și mă întristează foarte mult felul în care, uneori, copiii ajung să fie transformați în extensii ale valorii personale a părinților. Ca și cum performanța, frumusețea, cumințenia sau succesul copilului ar trebui să confirme valoarea adultului.

Cred că atunci copilul încetează să mai fie văzut ca persoană și începe să fie folosit, uneori inconștient, ca instrument pentru repararea golurilor emoționale ale adulților.

PrettyMama: Ce ai avea nevoie să audă mai des mamele, dar societatea spune prea rar?

Sorana Mocanu: Că și ele contează. Că nu trebuie să se distrugă pe ele pentru a demonstra iubire. Și că vulnerabilitatea nu le face mai puțin bune.

Mi-aș dori să audă mai des că o mamă nu trebuie să fie eroină ca să fie suficientă.

PrettyMama: Cum s-a schimbat relația ta cu propriul corp după sarcină și maternitate?

Sorana Mocanu: Maternitatea schimbă profund relația cu propriul corp. La început există poate pierderea corpului pe care îl cunoșteai, corpul validat prin frumusețe sau dorință. Și există uneori durerea aceea tăcută de a nu te mai simți privită la fel.

Dar apoi începi să vezi altceva. Corpul devine mai puțin obiect estetic și mai mult spațiu relațional. Brațe care liniștesc. Prezență. Siguranță.

Și poate una dintre cele mai grele transformări este aceea că, uneori, ca mamă, devii invizibilă ca femeie. Lumea începe să te privească prin rol, nu prin identitate. Dar maternitatea m-a făcut să înțeleg că frumusețea corpului nu stă doar în cum este privit, ci în felul în care poate crea conectare și siguranță pentru un alt om.

PrettyMama: Care este cea mai mare frică pe care maternitatea a scos-o la suprafață în tine?

Sorana Mocanu: Frica de a transmite mai departe propriile răni și propriile tăceri emoționale. Frica de a nu răni exact acolo unde și eu am fost rănită.

Și cred că una dintre marile mele frici este ca un copil să ajungă să creadă că trebuie să îmi confirme valoarea sau fericirea. Copiii nu ar trebui să fie responsabili pentru golurile emoționale ale adulților.

PrettyMama: Ce lucru faci diferit față de cum ai fost crescută tu?

Sorana Mocanu: Încerc să las mai mult loc emoțiilor și vulnerabilității. Să nu transform performanța în condiție pentru iubire.

Și încerc să repar atunci când greșesc. Cred că mulți dintre noi am crescut în familii în care adulții aveau dreptate prin statut, nu prin conectare. Dar copilul nu are nevoie de părinți invincibili. Are nevoie să vadă că relațiile pot supraviețui rupturilor.

Că poți spune „îmi pare rău”, „am greșit”, „hai să încercăm din nou”. Reparația emoțională este poate una dintre cele mai mari forme de siguranță pe care le poți oferi unui copil.

PrettyMama: Ce te-a surprins cel mai tare la tine în rolul de mamă?

Sorana Mocanu: Cât de vulnerabilă am devenit. Și cât de mult poate coexista fragilitatea cu forța.

Maternitatea m-a făcut să înțeleg că adevărata putere nu este să nu cazi niciodată. Ci să poți iubi și atunci când ești obosită, speriată sau imperfectă.

PrettyMama: Care este rana din copilăria ta pe care ai devenit mai conștientă că o porți după ce ai avut un copil?

Sorana Mocanu: Cred că maternitatea a scos  la suprafață relația cu propriul abandon emoțional, cu singurătatea sau cu momentele în care am simțit că trebuie să fiu „mare” prea devreme.

Pentru că atunci când îți vezi copilul vulnerabil, speriat, obosit sau având nevoie să fie conținut și susținut emoțional… apare inevitabil întrebarea… „pe mine cine m-a susținut așa?”

Și uneori realizezi, aproape cu durere fizică, cât de devreme ai învățat să te descurci singură. Cât de devreme ai devenit rezonabilă, responsabilă, puternică. Nu pentru că erai pregătită, ci pentru că era nevoie.

Cred că există ceva sfâșietor în momentul în care îi oferi copilului tău exact ceea ce tu ai avut nevoie cândva și nu ai primit…. pentru că nu îl vezi doar pe el… te vezi și pe tine. Vezi copilul care a încercat să nu deranjeze…copilul care a învățat să fie bun ca să fie iubit…. copilul care și-a ascuns vulnerabilitatea ca să nu devină o povară pentru adulți.

Și poate una dintre cele mai dureroase realizări ale maternității este aceasta…că uneori nu plângi doar pentru copilul tău…. Plângi și pentru copilul care ai fost tu și care nu a avut mereu unde să își lase frica, tristețea sau nevoia de a fi ținut în brațe fără să trebuiască să merite asta.

Maternitatea poate deveni atunci o întâlnire între două copilării – cea pe care încerci să o protejezi acum… și cea pe care o porți încă, tăcut, în tine.

PrettyMama: Ce te-a făcut maternitatea să înțelegi despre propria ta mamă?

Sorana Mocanu: Cât de greu este să crești un copil singură și cât de multă forță și oboseală coexistă în asta. Maternitatea m-a făcut mai puțin critică și mai empatică față de generația mamelor care au supraviețuit mai mult decât au fost susținute.Și cred că am înțeles și cât de multe femei au iubit fără să fi fost vreodată îngrijite emoțional ele însele.

Femei care au știut să aibă grijă de toată lumea, dar nu au fost întrebate aproape niciodată cine are grijă de ele. Femei care au confundat rezistența cu iubirea pentru că asta au învățat. Care au mers mai departe obosite, singure, uneori invizibile, crezând că vulnerabilitatea este un lux pe care nu și-l permit.

Cred că multe mame din generațiile anterioare nu au avut spațiu să fie oameni întregi. Au fost nevoite să fie funcționale înainte să fie văzute, puternice înainte să fie ținute emoțional, responsabile înainte să fie protejate.

Și poate că uneori nu ne-au iubit în felurile de care aveam nevoie nu pentru că nu au putut iubi, ci pentru că nimeni nu le-a învățat cum arată iubirea care nu doare, nu controlează și nu se sacrifică până la dispariție.

Maternitatea m-a făcut să văd mai clar că, în spatele multor mame dure, anxioase sau excesiv de controlatoare, există adesea femei foarte speriate. Femei care au trăit cu teama că dacă scapă ceva din mâini, pierd tot.

Și cred că există ceva profund trist în a realiza că unele femei au petrecut o viață întreagă oferind iubire fără să fi simțit vreodată cu adevărat că pot să se odihnească în ea.

PrettyMama: Ce ai descoperit despre relația ta de cuplu după ce ai devenit mamă?

Sorana Mocanu: Că un copil schimbă complet dinamica iubirii. Și că este foarte greu pentru un cuplu să rămână conectat când ambii sunt obosiți și absorbiți de responsabilitate.

După ce devii mamă trebuie să înveți din nou cum să exiști și ca femeie, nu doar ca funcție parentală. Și uneori este greu să te simți dorită într-o lume în care ești permanent necesară.

Dar cred că am descoperit și ceva mai incomod: că un copil nu aduce doar iubire într-un cuplu. Aduce la suprafață toate rănile nevindecate, toate nevoile neexprimate și toate dezechilibrele de putere care existau deja.

Oboseala poate transforma tandrețea în iritare….frica poate transforma iubirea în control… iar nevoia disperată de ajutor sau validare poate transforma relația într-o luptă tăcută pentru cine duce mai mult, cine suferă mai mult, cine renunță mai mult.

Și cred că există momente în care cuplul aproape că dispare sub logistica vieții. Nu mai sunteți doi oameni care se aleg. Deveniți doi oameni care administrează supraviețuirea.

Uneori apare resentimentul acela greu de recunoscut… că unul dintre voi continuă să existe ca individ, iar celălalt se pierde aproape complet în rolul de părinte.

Și poate una dintre cele mai dureroase vulnerabilități este că maternitatea poate reactiva o nevoie foarte veche de a fi văzută, aleasă, dorită… nu doar apreciată pentru cât faci.

Pentru că există o diferență enormă între a fi iubită și a fi necesară.

Iar multe mame ajung să trăiască într-un loc emoțional foarte confuz, în care sunt indispensabile pentru toată lumea și totuși profund singure.

Cred că după ce apare un copil, iubirea matură nu mai înseamnă doar pasiune sau compatibilitate. Înseamnă capacitatea de a vă regăsi unul pe altul și după ce viața v-a schimbat radical. De a vă privi din nou ca oameni, nu doar ca părinți obosiți.

Și poate că una dintre cele mai grele întrebări într-un cuplu după copii este aceasta… „mai știm să ne întâlnim și în afara rolurilor noastre?”

PrettyMama: Te-ai simțit vreodată vinovată că ai nevoie de timp pentru tine?

Sorana Mocanu: Foarte mult timp, da. Pentru că dacă ai crescut cu ideea că iubirea înseamnă sacrificiu, atunci orice nevoie personală poate părea egoism.

A fost nevoie să învăț că grija de sine nu este opusul iubirii. Și că un copil nu are nevoie de o mamă epuizată până la dispariție.

PrettyMama: Care este cel mai toxic mesaj pe care îl primesc mamele online astăzi?

Sorana Mocanu: Că trebuie să facă totul perfect și că valoarea lor stă în cât de mult se sacrifică.

Dar și ideea că succesul copilului devine dovada valorii părintelui. Este o presiune enormă pusă pe copii: să performeze pentru liniștea emoțională sau validarea adulților.

PrettyMama: Există ceva ce ai jurat că nu vei face ca părinte și acum faci?

Sorana Mocanu: Da. Și asta m-a făcut mai umană și mai puțin rigidă. Parentingul nu seamănă deloc cu teoriile despre parenting.

Dar cred că diferența importantă este conștientizarea. Nu faptul că nu greșim, ci faptul că putem observa, repara și schimba tiparele vechi de reacție.

PrettyMama: Ce nu mai tolerezi de când ai devenit mamă?

Sorana Mocanu: Relațiile în care femeia trebuie să ducă singură totul. Și oamenii care confundă puterea unei femei cu obligația ei de a rezista la infinit.

Nu mai tolerez nici felul în care copiii sunt uneori transformați în proiecte de imagine, în trofee emoționale sau în extensii narcisice ale adulților. Cred că este una dintre cele mai subtile și dureroase forme de presiune pe care o poate purta un copil: aceea de a simți că trebuie să confirme valoarea, succesul sau echilibrul emoțional al părinților săi.

Mă întristează profund când văd copii care nu mai au voie să fie oameni întregi — imperfecți, vulnerabili, diferiți — pentru că trebuie să susțină imaginea unei familii, a unei mame, a unui ideal. Copiii nu ar trebui să fie locul în care adulții își repară rănile de valoare personală.

Și poate că maternitatea m-a făcut să nu mai tolerez nici iubirea condiționată. Iubirea care se retrage când copilul dezamăgește. Iubirea care spune subtil: „te iubesc mai mult când mă faci să mă simt bine cu mine.”

Pentru că un copil simte asta. Mult înainte să poată pune în cuvinte.

Cred că unul dintre cele mai grele lucruri pentru un copil este să simtă că nu are voie să existe separat de nevoile emoționale ale părintelui. Că trebuie să fie bun, performant, puternic sau perfect ca să mențină iubirea, liniștea sau fragilitatea adultului.

Iar poate cea mai mare formă de iubire este exact opusul controlului: să poți privi copilul ca pe o ființă separată de tine. Nu ca pe o continuare a propriului ego. Nu ca pe dovada că ai reușit ca om. Ci ca pe un om diferit, cu propriul drum, propriile alegeri și propriul drept de a nu confirma toate visele sau golurile tale.

PrettyMama: Ce înseamnă pentru tine o mamă „bună” astăzi?

Sorana Mocanu: O mamă suficient de autentică încât copilul să se simtă în siguranță emoțional, nu impresionat. O mamă care poate repara relația după rupturi, nu una care nu greșește niciodată.

Și poate o mamă care își poate privi copilul ca pe o ființă separată de propriile nevoi de validare.

PrettyMama: Care este partea frumoasă a maternității despre care se vorbește prea puțin?

Sorana Mocanu: Felul în care un copil te obligă să încetinești și să reiei contactul cu viața simplă. Cu joaca. Cu tandrețea. Cu prezența. Cu lucrurile mici pe care adulții le pierd în goana de a funcționa.

Și poate frumusețea aceea foarte profundă a faptului că, uneori, un copil te învață să te întorci mai blând și către tine.

PrettyMama: Peste mulți ani, copilul tău va fi adult și va vorbi despre tine într-o cameră plină de oameni care nu te-au cunoscut niciodată. Ce ai spera să spună despre felul în care l-ai făcut să se simtă?

Sorana Mocanu: Că lângă mine nu trebuia să fie perfect pentru a merita iubirea. Și că nu s-a simțit niciodată responsabil pentru fericirea, valoarea sau echilibrul meu emoțional. Că s-a simțit văzut. Și în siguranță să fie el însuși.

Că nu a trebuit să își ascundă vulnerabilitatea ca să mă protejeze pe mine. Că a putut veni cu fricile, rușinea, greșelile și părțile lui imperfecte fără să simtă că pierde iubirea.

Și poate cel mai mult, mi-aș dori să spună că prezența mea nu l-a făcut să se simtă mic, dator sau insuficient… ci liber.

Liber să devină cine este, nu cine ar fi trebuit să fie pentru mine.

Pentru că, în fond, cred că una dintre cele mai mari forme de iubire parentală este aceasta: să nu îți folosești copilul pentru a umple golurile din tine. Să îl iubești fără să îl transformi în răspunsul la propriile tale răni.

Iar dacă peste ani copilul meu va putea sta singur în lume fără să simtă că trebuie să demonstreze permanent că merită iubirea, atunci poate că am făcut ceva bine.

PrettyMama: Dacă ai putea trimite un singur mesaj unei mame care se simte insuficientă astăzi, care ar fi acela?

Sorana Mocanu: Nu trebuie să te sacrifici până la dispariție ca să fii o mamă bună. Copiii nu au nevoie de mame perfecte sau martire. Au nevoie de mame reale, vii, capabile să iubească fără să se piardă complet pe ele însele… și poate cel mai important lucru pe care îl poți oferi unui copil nu este perfecțiunea, ci capacitatea de a repara, de a învăța și de a rupe cu blândețe tiparele care au durut generații întregi.

Cred că multe dintre noi am crescut cu ideea că iubirea trebuie câștigată. Că trebuie să fim bune, cuminți, puternice, utile, rezistente ca să merităm să fim iubite. Și fără să vrem, uneori ducem această frică și în maternitate.

Dar poate cea mai mare moștenire emoțională pe care o poți lăsa copilului tău este să nu îl faci să simtă ce ai simțit tu.

Să nu simtă că trebuie să fie perfect ca să fie iubit… să nu simtă că trebuie să aibă grijă de tine emoțional… și să nu simtă că valoarea lui depinde de cât de mult confirmă lumea din jur.

Și poate ceva și mai profund de atât… copilul tău nu va ține minte dacă ai făcut totul perfect. Dar va ține minte cum se simțea în prezența ta… dacă putea respira… dacă putea greși… sau dacă putea veni după o greșeală și totuși să fie primit cu iubire.

Pentru că, uneori, trauma nu vine doar din ceea ce ni s-a făcut. Vine și din ceea ce am simțit că trebuie să devenim ca să nu pierdem iubirea.

Mă gandesc că poate vindecarea unei generații începe exact aici… într-o mamă care, chiar imperfectă și obosită, îi transmite copilului ei… nu trebuie să devii altcineva ca să meriți să fii iubit.

Dar, în același timp, cred că iubirea adevărată nu înseamnă doar protecție și acceptare. Înseamnă și să îl ajuți să înțeleagă că face parte din ceva mai mare decât el însuși. Dintr-o familie. Dintr-o comunitate. Dintr-o lume în care și ceilalți contează.

Mi-aș dori ca un copil să crească simțind două lucruri în același timp… că valoarea lui este intrinsecă și nu trebuie câștigată… dar și că libertatea lui vine împreună cu responsabilitate față de ceilalți. Să poată fi autentic fără să devină indifferent, să poată avea grijă de sine fără să uite de ceilalți, dar și să știe că iubirea nu este control sau datorie, dar nici existență izolată.

Poate că maturizarea emoțională adevărată începe atunci când un copil se simte suficient de sigur încât să nu mai trăiască doar pentru validare… și suficient de conectat încât să își dorească să lase ceva bun în urma lui.

Las mai jos si un link la cartea mea care este legata de subiect….

https://www.libris.ro/carte/tu-cu-iubire-eu-cu-incredere-sorana-mocanu/43799259