Fosta mare gimnastă Larisa Iordache vorbește, într-un interviu sincer pentru PrettyMama, despre maternitate, vulnerabilitate, presiunea perfecțiunii și transformările profunde prin care trece o femeie după ce devine mamă. De la nopțile în care a simțit că nu se descurcă, până la iubirea care „vindecă” și sentimentul că, astăzi, este mai sensibilă și mai prezentă ca oricând, Larisa vorbește cu multă sinceritate despre viața alături de fiica ei, Amira.
Pe internet, maternitatea pare adesea perfectă. În realitate, este plină de întrebări, emoții, oboseală, nesiguranțe și momente care te schimbă profund.
„Real Talk” este rubrica PrettyMama dedicată conversațiilor sincere despre maternitate — fără filtre și fără presiunea perfecțiunii. Despre iubire, frici, vindecare, relații și transformările prin care trece o femeie după ce devine mamă.
Invitata acestei ediții este Larisa Iordache, una dintre cele mai iubite gimnaste ale României, care vorbește deschis despre perioada de după naștere, relația cu propriul corp, echilibrul emoțional și lecțiile pe care le descoperă zi de zi alături de fiica ei, Amira. Cu multă blândețe și autenticitate, Larisa vorbește despre maternitate nu ca despre perfecțiune, ci ca despre prezență, iubire și învățare continuă.

PrettyMama: Care este adevărul despre maternitate pe care l-ai aflat abia după ce ai devenit mamă?
Larisa Iordache: Adevărul este că simți, odată cu trecerea timpului, ceea ce trebuie să faci. Descoperi pe parcurs cum și ce trebuie să îi oferi bebelușului tău, iar instinctul matern apare în timp, nu dintr-o dată.
PrettyMama: Ce parte din tine simți că ai pierdut după ce ai devenit mamă și ce parte nouă ai descoperit?
Larisa Iordache: Nu simt că am pierdut ceva. Pot spune că există momente în care îmi doresc să fiu doar eu cu mine, însă când o văd pe Amira zâmbind și doritoare să stea cu mine, uit de tot. Odată cu fetița mea am devenit mult mai sensibilă, mai răbdătoare și prioritizez diferit lucrurile pentru care aleg să îmi ofer energia.
PrettyMama: Există un moment în care te-ai simțit complet copleșită ca mamă și nu ai spus nimănui?
Larisa Iordache: La început. Îmi doream să fac totul perfect și nici măcar nu știam ce înseamnă acel „perfect”. Toate emoțiile și gândurile acumulate m-au doborât pentru câteva zile. Cred că fiecare mamă are nevoie de mama ei în perioada aceea. Eu nu am avut acest prilej, însă am avut lângă mine un om minunat, soțul meu, care s-a implicat 100% încă din prima clipă. Datorită lui am reușit să mă „pun pe picioare”, să respir și să îmi ofer timp să înțeleg ce și cum trebuie să fac pentru ca copilul meu să aibă tot ce are nevoie.
PrettyMama: Care este presiunea legată de maternitate care te enervează cel mai tare?
Larisa Iordache: Pentru mine nu este ceva care mă enervează neapărat, ci ceva care m-a învățat mult. După prima lună de viață a copilului meu am renunțat la alăptare, pentru că nu funcționa, iar procesul mă dărâma psihic. Vorbind cu Cristian, am înțeles că trebuie să fac ceea ce simt eu, nu ceea ce spune lumea. Copiii au nevoie de mame stabile emoțional, nu de mame perfecte.
PrettyMama: Ce ai avea nevoie să audă mai des mamele, dar societatea spune prea rar?
Larisa Iordache: Cred că fiecare mamă are nevoie de susținere. Să audă mai des că face bine. Și chiar dacă nu face lucrurile exact cum le-am face noi, să îi fim alături cu înțelegere și susținere morală. Mamele au nevoie să fie prețuite și înțelese în nevoile lor.
PrettyMama: Cum s-a schimbat relația ta cu propriul corp după sarcină și maternitate?
Larisa Iordache: Încă descopăr această relație cu mine. Nu am mai trecut niciodată printr-o astfel de schimbare. În sarcină am luat 25 de kilograme și totul s-a schimbat, vizibil și emoțional. Încerc să fiu blândă cu mine, să îmi ofer timp și să am un stil de viață sănătos pentru a ajunge la forma în care eu să mă simt bine.
PrettyMama: Care este cea mai mare frică pe care maternitatea a scos-o la suprafață în tine?
Larisa Iordache: Încerc să mă țin departe de frici. Să gândesc pozitiv și să fiu cât mai prezentă în tot ceea ce trăiesc cu copilul meu.
PrettyMama: Ce lucru faci diferit față de cum ai fost crescută tu?
Larisa Iordache: Sincer, eu am avut o copilărie frumoasă, plină de valori, iubire, susținere necondiționată, bunătate și libertatea de a alege. Exact asta îmi doresc să îi ofer și eu copilului meu.
PrettyMama: Ce te-a surprins cel mai tare la tine în rolul de mamă?
Larisa Iordache: Că chiar mă descurc. 🙈
PrettyMama: Care este rana din copilăria ta pe care ai devenit mai conștientă că o porți după ce ai avut un copil?
Larisa Iordache: Am devenit mai conștientă de cât de mult contează cuvintele, prezența și felul în care un copil este făcut să se simtă.
PrettyMama: Ce te-a făcut maternitatea să înțelegi despre propria ta mamă?
Larisa Iordache: Că mama mea a fost mult mai puternică decât părea. Iar blândețea și bucuria pentru viață cu care ne-a crescut au fost poate cel mai frumos dar.
PrettyMama: Ce ai descoperit despre relația ta de cuplu după ce ai devenit mamă?
Larisa Iordache: Am înțeles că iubirea se poate transforma atât de mult într-o singură secundă, încât nici nu îmi puteam imagina. Și că poți deveni cu adevărat o echipă cu partenerul tău chiar și în cele mai grele momente, dacă există implicare din ambele părți.
PrettyMama: Te-ai simțit vreodată vinovată că ai nevoie de timp pentru tine?
Larisa Iordache: Da, sigur. Sunt multe momente în care simt asta. Dar am înțeles cât de important este să am și timp pentru mine, pentru că apoi mă pot întoarce către Amira mai echilibrată, mai prezentă și mai empatică față de nevoile ei.
PrettyMama: Care este cel mai toxic mesaj pe care îl primesc mamele online astăzi?
Larisa Iordache: Cred că cele mai toxice mesaje sunt cele legate de aspectul fizic sau de felul în care alegi să îți crești copilul. Încă nu se înțelege suficient că fiecare mamă și fiecare copil sunt diferiți.
PrettyMama: Există ceva ce ai jurat că nu vei face ca părinte și acum faci?
Larisa Iordache: Da… spuneam că nu o să dorm niciodată cu copilul în pat, ca să se obișnuiască de mică în pătuțul ei. Iar acum patul nostru este, practic, și patul ei. Și sincer… iubim asta. Încercăm să profităm de fiecare moment cât încă este mică și vrea să stea atât de aproape de noi.
PrettyMama: Ce nu mai tolerezi de când ai devenit mamă?
Larisa Iordache: Nu mai tolerez părerile aruncate fără empatie și oamenii care rănesc gratuit. Și nici energia care îți consumă liniștea.
PrettyMama: Ce înseamnă pentru tine o mamă „bună” astăzi?
Larisa Iordache: O mamă prezentă.
PrettyMama: Care este partea frumoasă a maternității despre care se vorbește prea puțin?
Larisa Iordache: Se vorbește prea puțin despre cât de vindecătoare poate fi iubirea unui copil. Despre cum, uneori, un simplu „mama” îți poate repara o zi întreagă.
PrettyMama: Peste mulți ani, copilul tău va fi adult și va vorbi despre tine într-o cameră plină de oameni care nu te-au cunoscut niciodată. Ce ai spera să spună despre felul în care l-ai făcut să se simtă?
Larisa Iordache: Aș spera să spună că lângă mine s-a simțit în siguranță. Că nu i-a fost frică să fie ea însăși și că a știut mereu cât de iubită este.
PrettyMama: Dacă ai putea trimite un singur mesaj unei mame care se simte insuficientă astăzi, care ar fi acela?
Larisa Iordache: I-aș spune că se descurcă mai bine decât crede. Că într-o zi va privi înapoi și va fi mândră de cât de puternică a fost. Și că este deja suficient pentru ca propriul copil să se simtă iubit și fericit. 🤍

Lasă un comentariu